Dacă m-ai fi întrebat acum câțiva ani ce îmi doresc, răspunsul ar fi fost simplu:
Mai mulți bani.
Un salariu mai mare.
Mai multe economii.
Mai multe investiții.
Mai multă siguranță.
Credeam că aproape toate problemele importante din viață se reduc, într-un fel sau altul, la bani.
Și nu pot spune că mă înșelam complet.
Banii rezolvă multe lucruri.
Reduc stresul.
Oferă opțiuni.
Creează stabilitate.
Dar există un moment în care începi să observi ceva interesant.
După un anumit punct, nu lipsa banilor este problema principală.
Ci lipsa echilibrului.
Poți câștiga mai mult și să fii mai obosit ca niciodată.
Poți avea un venit mai mare și mai puțin timp pentru familie.
Poți construi un cont mai mare și să pierzi lucruri pe care nu le mai poți cumpăra înapoi.
Ani la rând am fost concentrat pe următorul prag.
Următoarea mărire.
Următorul obiectiv.
Următoarea etapă.
Și aproape de fiecare dată am descoperit că satisfacția dura foarte puțin.
După câteva săptămâni, noul normal devenea... normal.
Apoi apărea alt obiectiv.
Alt prag.
Alt „mai mult”.
Nu cred că este greșit să fii ambițios.
Nu cred că este greșit să vrei să construiești.
Dimpotrivă.
Dar cred că există o diferență între a construi o viață și a alerga permanent după una.
Astăzi încă îmi doresc să cresc.
Încă investesc.
Încă economisesc.
Încă am obiective.
Diferența este că nu mai vreau să sacrific prezentul pentru fiecare obiectiv viitor.
Nu mai vreau ca fiecare zi să fie doar o etapă către altceva.
Vreau să mă bucur și de drum.
De o seară liniștită cu copiii.
De o cafea băută fără grabă.
De un weekend în care nu mă gândesc obsesiv la următoarea problemă.
Poate că maturitatea financiară nu înseamnă doar să câștigi mai mult.
Poate că înseamnă să înțelegi ce faci cu viața pe care o construiești în timp ce câștigi.
Pentru că, la final, nu îmi voi aminti fiecare salariu.
Nu îmi voi aminti fiecare investiție.
Dar îmi voi aminti cum am trăit anii aceștia.
Și aș prefera ca răspunsul să fie:
Bine.
Nu perfect.
Nu spectaculos.
Doar bine.